RAJA SA Constanța va sista furnizarea apei potabile marți, 10 august, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe o conductă de alimentare cu apă de pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona restaurantului Sabroso, din municipiul Constanța.
Vor fi afectați de lipsa apei, în intervalul orar 08.00 – 16.00, consumatorii de pe bulevardul I.C. Brătianu (nr. 43, 45, 45 A), precum și cei de pe străzile Locotenent Gheorghe Hanes, Sublocotenent Chiose Sandu și intrarea Lt. Gheorghe Hanes.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții RAJA SA.
Be the first to comment