Comandant român de navă, reținut de autoritățile cipriote. SLN cere intervenția premierului Câțu

Vasul „Red Garnet”. FOTO MarineTraffic.com

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a cerut ajutorul premierului Florin Câțu după ce un comandant român a fost reținut într-un port din Cipru, pentru că în urmă cu un an, vasul comandat de acesta ar fi operat într-un port din partea turcă a insulei.

Într-o scrisoare deschisă, adresată premierului României, ministrului Afacerilor Externe şi ministrului Transporturilor, SLN solicită ajutor pentru rezolvarea situației, reclamând o încălcare gravă a drepturilor şi libertăților omului şi a legislației europene după ce în seara zilei de marți, , 02 august, comandantul de naționalitate română, în vârstă de 60 de ani, a fost reținut de pe nava sa, „Red Garnet”, în portul cipriot Vassiliko.

„Motivul reținerii este acela că, anul trecut, nava la a cărui comandă se afla, a operat în portul cipriot ocupat de partea Turcă. Agentul navei din portul Vassiliko a dat garanții că acest lucru nu se va întâmpla și că nu se mai iau aceste măsuri politico-administrative în Cipru. Cu toate acestea, am aflat cu stupoare că, fără nici o vină, comandantul a fost reținut. Vă informăm că, în conformitate cu legislația internațională, echipajului, navei și încărcăturii navelor comerciale li se garantează securitatea atât timp cât nu se încalcă normele și principiile comerțului maritim”, se precizează în scrisoarea SLN.

Reprezentanții sindicatului spun că acesta este un act ostil, pe care îl consideră ca un abuz din partea autorităților din Cipru, „o încălcare gravă a drepturilor și libertăților omului și a legislației europene, a relațiilor și acordurilor bilaterale dintre România și Cipru” și solicită intervenția autorităților române pentru ca ofițerul român să fie pus în libertate.

„Sindicatul Liber al Navigatorilor, familia și colegii de breaslă, suntem cu toții stupefiați de această măsură fără precedent în istoria de bune relații dintre țările noastre. Vă rugăm așadar să interveniți pe toate canalele din funcțiile și demnitățile statului pe care le dețineți pentru ca domnul comandant să fie imediat pus în libertate. El nu a făcut altceva decât să comande nava sa în deplină siguranță către portul desemnat de destinație. Refuzul de a efectua voiajul indicat este egal cu deturnarea navei și se pedepsește foarte aspru potrivit legii”, se mai precizează în documentul citat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Navigatorul român reținut de autoritățile cipriote, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, anunță MAE – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*