Operatorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Costinești a fost amendat de către comisarii Gărzii de Mediu Constanța, cu 160.000 de lei, pentru abateri constatate la cele două puncte de lucru ale sale, de la Agigea și Costinești.
Astfel, în perioada 23 iulie – 02 august, urmare a unor petiții adresate Comisariatului Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu s-au desfășurat două acțiuni de verificare la două puncte de lucru ce aparțin operatorului Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Costinești.
Potrivit GMC, la punctul de lucru din localitatea Agigea s-a constatat depozitarea ilegală a unor deșeuri menajere colectate din localitățile învecinate în spațiu neautorizat din punct de vedere al mediului. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au sancționat societatea contravențional conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului cu amendă în valoare de 60.000 de lei. S-a dispus și măsura complementară de sistare a depozitării deșeurilor municipale în această locație.
La punctul de lucru din localitatea Costinești s-a constatat nerespectarea prevederilor autorizației integrate de mediu prin depozitarea deșeurilor municipale pe platforma destinată deșeurilor inerte, fiind încălcate prevederile art.8, aliniatul 1 din Legea 278/2013 privind emisiile industriale. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 100.000 de lei. De asemenea se va înainta emitentului actului de reglementare propunerea de notificare prealabilă în vederea suspendării autorizației integrate de mediu pentru punctul de lucru Costinești.
Be the first to comment