Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Investigare a Criminalității Economice Mangalia au pus în executare duminică, 1 august, două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Astfel, potrivit IPJ Constanța, în urma activităților derulate s-a constatat că la locuința unui bărbat de 53 de ani, din Mangalia, se aflau mai mulți turiști. Polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține nicio formă de organizare juridică pentru activitatea comercială turistică desfășurată, veniturile realizate nefiind declarate la organul fiscal teritorial.
Totodată, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 5.000 de euro și 11.155 de lei, existând suspiciunea că sumele ar proveni din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
De asemenea, la sediul unei societăți comerciale din Mangalia, precum și într-un autovehicul parcat în fața acesteia, au fost identificate peste 260 de articole vestimentare, în valoare de aproximativ 15.720 de lei, care poartă însemnele unor mărci protejate, acestea fiind ridicate pentru continuarea cercetărilor.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
Be the first to comment