Șapte pacienți din județul Constanța au fost depistați pozitiv cu noua tulpină Delta a virusului SARS-CoV-2, șase dintre aceștia fiind nevaccinați. O femeie în vârstă de 68 de ani, confirmată cu noua tulpină, a decedat.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Constanța, dintre cei șapte pacienți, șase sunt femei, cu vârsta cuprinsă între 10 ani și 68 de ani, și un bărbat cu vârsta de 21 de ani.
„Starea de sănătate a șase dintre pacienți este, la acest moment, stabilă, dar, din păcate, o pacientă în vârstă de 68 de ani, nevaccinată, a decedat”, au precizat sursele citate.
Dintre cei șapte pacienți, șase erau nevaccinați. La unele cazuri au fost identificate origini din import, pacienții fiind veniți din străinătate, însă sunt și pacienți fără istoric de călătorie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ploile au afectat mai multe zone din județul Constanța, cantități mari de apă fiind înregistrate în Sud – Estul județul. Pompierii au fost solicitați la Hotelul Forum, unde subsolul a fost inundat, la fața locului […]
Manifestare culturală de tradiție pentru muzica corală românească, Festivalul Internațional de Muzică Corală “I.D.Chirescu”, organizat la Cernavodă, se adaptează perioadei pe care o traversăm și își desfășoară cea de-a 39-a ediție… online. Mai exact, corurile […]
Vineri, 8 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe sfinții mucenici dobrogeni, Epictet și Astion, de la Halmyris. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va fi prezent la Sfânta […]
Be the first to comment