Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, informează că începând de marți 27 iulie, de la ora 20.00, magistrala București – Constanța este operațională pe întreaga distanță, odată cu redeschiderea traficului feroviar atât pe firul I, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, cât și pe firul II, din stația CF Fetești.
Circulația trenurilor spre și dinspre Litoral se desfășoară, începând de aseară, în condiții de siguranță pe întreaga magistrală feroviară București – Constanța și retur, odată cu finalizarea intervențiilor și redeschiderea traficului atât pe firul I, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, cât și pe firul II, din stația CF Fetești, porțiuni pe care trenurile vor circula cu restricție de viteză, condiție tehnică obligatorie, până la stabilizarea căii.
Echipele feroviare ale Sucursalei Regionale CF Constanța au finalizat toate lucrările de reparații la infrastructura feroviară afectată de cele două deraieri, produse pe firul I între stațiile Dorobanțu – Basarabi și pe firul II, din stația Fetești.
Personalul feroviar de specialitate a intervenit în aceste zile, în mod continuu, în cele două zone unde s-au produs deraierile, Dorobanțu – Basarabi (firul I), respectiv pe firul II din stația CF Fetești, și au executat ample lucrări pentru refacerea elementelor infrastructurii feroviare, afectată de deraierea vagoanelor de marfă, și aducerea liniilor de cale ferată la parametri necesari desfășurării circulației în condiții de siguranță.
Deraierea din stația Fetești s-a produs în data de 21 iulie, iar în cursul nopții de 21 spre 22 iulie a fost redeschis firul I din stația Fetești, între stațiile Dorobanțu și Basarabi, trenurile au circulat alternativ pe firul II, începând cu ziua de 20 iulie, când s-a produs deraiere, și până marți, 27 iulie, când s-a redeschis și firul I.
Be the first to comment