Bărbatul din comuna constănțeană Tortoman, acuzat că și-ar fi ucis soția în bătaie, iar apoi a sunat la Poliție anunțând că femeia ar fi murit în somn, a fost propus spre arestare preventivă.
Bărbatul a fost reținut luni, 26 iulie, pentru 24 de ore, acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma omorului, iar procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că la data de 25 iulie, în curtea locuinței comune din localitatea Tortoman, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei gelozii exacerbate, bărbatul ar fi lovit-o pe soția sa, în vârstă de 57 de ani, în mod repetat cu o coadă de mătură, peste tot corpul, preponderant la nivelul membrelor, astfel că i-a provocat grave leziuni care au condus la moarte, prin șoc hemoragic și șoc traumatic.
În cursul zilei de marți, 27 iulie, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța.
Be the first to comment