Un incendiu a izbucnit în după amiaza zilei de sâmbătă, 24 iulie, într-un bloc operator al Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Constanţa, acesta fiind stins repede de pompierii din cadrul serviciului voluntar.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, incendiul s-a manifestat în blocul operator pe o suprafață de aproximativ 40 de mp.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială de transport victime multiple, două autoscări, patru autospeciale de stingere şi două echipaje SMURD cu un total de 35 de cadre, dar focul fusese stins până la sosirea pompierilor militari de către firma de serviciul privat pentru situații de urgență.
Cauza probabilă ar fi un scurtcircuit electric la un dezumidificator din sala de operație. În blocul operator erau patru persoane, toate cadre medicale, care s-au autoevacuat. Nu s-a înregistrat nicio victimă
Be the first to comment