Arhiepiscopia Tomisului a întins o mână familiei și colegilor pompierului care și-a pierdut viața sâmbătă în timpul unei misiuni. Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a mijlocit aducerea trupului neînsuflețit la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța pentru ca oricine l-a cunoscut să îi aducă un ultim omagiu lui Daniel Fripis.
Sicriul a fost depus în noaptea de duminică și va rămâne acolo până marți dimineață atunci când este programată slujba de înmormântare.
Daniel Fripis avea 42 ani, era căsătorit și avea un băiat. El și-a pierdut viața pe 29 august 2015 atunci când se afla la o banală intervenție pe strada Tabla Buții din Constanța. Pompierul militar conducea o echipă de alți cinci oameni chemați să stingă un incendiu declanșat la o butelie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Începând din această toamnă, copiii constănțenilor care merg la creșă vor avea parte de o alimentație aparte și sofisticată. Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, micuții vor avea un meniu cu alimente bio pentru copilașii care frecventează […]
Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) a comunicat în data de 1 noiembrie că înregistrează pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctele termice nr. 59, 73, 74, 75, 76, 125, 126, 127. În consecinţă, […]
Consiliul Local Medgidia a fost convocat joi, 28 octombrie, de la ora 16.30, într-o ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află 23 de proiecte de hotărâre. Acestea sunt: Proiect de hotărâre nr. 179/14.10.2021 privind […]
Be the first to comment