Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, în consultare publică

Consiliul Judetean Constanta CJC. FOTO Catalin Schipor

„Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027” a fost redactată și se află în dezbatere publică până la data de 6 august 2021. Documentul urmează a fi implementat de către Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța.

Strategia are la bază trei piloni principali: dezvoltarea economică prin intermediul valorificării potențialului local și prin utilizarea inovării și a noilor tehnologii, creșterea calității condițiilor de viață a cetățenilor, reducerea decalajelor dintre comunități și dezvoltarea turismului și a serviciilor conexe. Principalele obiective stipulate în acest document sunt: dezvoltarea infrastructurii pentru transportul public și de mărfuri, creșterea calității mediului și stimularea utilizării resurselor de energie regenerabilă, precum și modernizarea administrației publice și a capacității de implicare în dezvoltarea teritorială.

Opinia publică este extrem de importantă în procesul de definitivare a Strategiei de dezvoltare, pentru a reflecta o atitudine cât mai realistă, orientată către comunitate. În acest sens, Consiliul Județean Constanța aduce în atenția publică documentul care conține viziunea, direcțiile prioritare de dezvoltare și obiectivele strategice la nivel județean.

Astfel, Consiliul Județean Constanța prin Asociația de Dezvoltare Durabilă invită locuitorii județului să își exprime punctul de vedere referitor la propunerea de Strategie de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027 și să contribuie la îmbunătățirea acestui document strategic, prin consultarea documentului și completarea unui chestionar online, pe care le puteți accesa aici.

De asemenea, pentru a transmite informații mai detaliate cu privire la studiul ce analizează nevoile și traiectoria de dezvoltare viitoare a județului, puteți utiliza adresa de mail: poca@cjc.ro.

Pentru o mai bună informare a cetățenilor județului nostru, vă rugăm să ne susțineți, în acest demers, prin mediatizarea acestei inițiative deosebit de importante.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*