În cursul serii de joi, 17 iunie, la ora 18.30, conducta principală de alimentare cu apă de pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța a suferit o avarie majoră, necesitând înlocuirea unui tronson pe o lungime de aproximativ șase metri. Pentru executarea lucrărilor în condiții de siguranță RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile până în jurul orei 24.00.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, spun reprezentanții societății.
Potrivit acestora, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bulevardul Mamaia, zona delimitată de străzile Bogdan Vodă și Ciprian Porumbescu, dar și cei de pe străzile adiacente.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Joi, 28 martie, a avut loc ședința ordinară a Consliului Local Municipal Medgidia, cu opt proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. La primul punct s-a aprobat Actualizarea devizului general, a indicatorilor tehnico-economici și asigurarea […]
Un motociclist a murit astăzi într-un accident rutier pe Autostrada A4. Potrivit IPJ Constanța, la data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliție Autostrada A2 […]
Procesul de frezare a zonei carosabile continuă pe strada Andrei Mureșanu din cartierul Coiciu, pe tronsonul cuprins între strada Izvor și strada Portiței, astfel că circulația autovehiculelor este în continuarea restricționată total, până la ora […]
Be the first to comment