Mii de abonamente pentru UNTOLD 2021, achiziționate în prima rundă de vânzare din acest an

UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, își deschide porțile între 9 și 12 septembrie 2021

Fanii festivalului au demonstrat încă o dată că, pentru ei, UNTOLD este cel mai așteptat eveniment, mai ales în acest an atât de special, mii de abonamente fiind achiziționate într-o singură zi.

Astfel, potrivit organizatorilor UNTOLD, în prima rundă de vânzare din acest an, care a avut loc joi, 10 iunie, fanii au achiziționat peste 11.000 de abonamente pentru ediția din acest an a festivalului UNTOLD. Ei se alătură celor peste 45.000 de fani care au cumpărat deja abonamente în 2020.

Cei care nu au reușit încă să-și achiziționeze un abonament pentru cea de-a șasea ediție UNTOLD o pot face în curând, când organizatorii vor ieși cu o nouă tranșă de abonamente.

UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume, își deschide porțile, timp de patru zile și patru nopți, între 9 și 12 septembrie 2021. Astfel, UNTOLD este unul dintre puținele festivaluri de amploare internațională, care se va desfășura în acest an, în întreaga lume.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*