Pentru a-i proteja și a le favoriza o dezvoltare armonioasă, Primăria Municipiului Constanța a început ieri noapte stropirea copacilor împotriva dăunătorilor. Aceste tratamente se efectuează la arborii și arbuștii ornamentali din parcurile, aliniamentele stradale și în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța.
Potrivit reprezentanților instituției, substanța folosită, Mospilan, are o eficacitate mare, deține un spectru larg de combatere a dăunătorilor și are o toxicitate redusă pentru arbori și arbuști, pentru om și animale. Tratamentul cu Mospilan rezistă la ploaie, cu condiția ca produsul să se usuce înainte de a începe să plouă. Astfel de acțiuni vor avea loc și în zilele următoare, până când vor fi aplicate tratamente fitosanitare în tot orașul.
În paralel, echipele municipalității derulează și acțiuni de dezinsecție în toate spațiile verzi din oraș. Substanța utilizată este Deltatim Plus, o substanță avizată de Ministerul Sănătății, folosită atât pentru combaterea căpușelor, gândacilor, furnicilor, puricilor și păianjenilor, cât și pentru reducerea populației de țânțari.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase, pentru evitarea contactului cu insecticidele.
Be the first to comment