Consilierii locali ai USR PLUS au anunțat că nu se vor prezenta la ședința de vineri, 28 mai, a Consiliului Local Municipal Constanța, din cauza neînțelegerilor apărute în relația cu partenerii de la PNL Constanța.
Ei și-au anunțat intenția printr-un comunicat de presă, remis chiar la ora de începere a ședinței ordinare a CLM Constanța pe luna mai. Redăm integral comunicatul USR PLUS:
„Pentru o guvernare locală coerentă care să ducă la dezvoltarea economică atât de necesară orașului este nevoie de o susținere politică conformă cu votul exprimat de constănțeni la alegerile din septembrie 2020. În acest sens, am încheiat un acord de colaborare cu PNL, am dezbătut diverse situații, am agreat anumite soluții și, nu în ultimul rând, ne-am exprimat principii de la care nu suntem dispuși să ne abatem.
La șapte luni de la preluarea mandatelor, constatăm că cele menționate mai sus sunt încălcate în mod constant și tot mai des, în detrimentul tratării cu respect a partenerului de guvernare locală USR PLUS.
În consecință, ca ultim resort al invitației la dialog, colaborare si respect reale, consilierii locali USR PLUS nu vor participa la ședința Consiliului Local de azi, 28 mai 2021.
Este o modalitate prin care înțelegem să cerem partenerilor noștri din PNL să nu uite ceea ce am promis că vom realiza împreună pentru constănțeni”, au arătat consilierii USR PLUS în comunicatul de presă.
Be the first to comment