Procesiune cu moaștele Sfântului Pantelimon la Constanța

Moaștele Sf. M. Mc. Pantelimon
Moaștele Sf. M. Mc. Pantelimon

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește miercuri, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sărbătoarea capătă o importanță aparte pentru credincioșii de la malul mării deoarece Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” adăpostește o parte din sfintele moaște ale Doctorului fără de arginți.

Marți, 26 iuliede la ora 17.00, în Catedrala Arhiepiscopală va fi oficiată slujba Vecerniei, apoi, de la ora 18.00, IPS Teodosie, împreună cu preoții și credincioșii prezenți, va merge în procesiune cu moaştele Sfântului Pantelimon și ale Sfinților Epictet și Astion, pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală – str. Revoluției, popas de rugăciune la Biserica Greacă, str. Mircea cel Bătrân, bulevardul Mamaia – Spitalul Militar (popas de rugăciune) – strada Nicolae Iorga, bulevardul Tomis – Capela Militară, Piața Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Miercuri, 27 iulieîncepând cu ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară situat lângă Catedrala arhiepiscopală a Tomisului.

Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, primind numele de Pantoleon, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a descoperit învăţătura de credinţă, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Prin puterea credinţei, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi. După chinuri grele a fost decapitat în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de împăratul Diocleţian.

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost aduse din Orient la Catedrala din Constanța de către preotul Dimitrie Popescu în anul 1931, în ziua de Florii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*