Percheziții în Săcele, într-un dosar de trafic de minori, proxenetism și pornografie infantilă. Șapte persoane au fost reținute

Descinderi într-un dosar de proxenetism. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea DIICOT Constanța, au efectuat 17 percheziții domiciliare, în localitatea Săcele, într-un dosar penal de proxenetism, trafic de minori, pornografie infantilă și folosirea prostituției infantile. Ulterior, șapte persoane au fost reținute.

Potrivit DIICOT, din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2020 – martie 2021, mai mulți bărbați ar fi recrutat trei minore, pe care le-ar fi adăpostit în diverse imobile din localitatea Săcele, în scopul exploatării sexuale.

„De asemenea, în aceeași perioadă, bărbații în cauză le-ar fi determinat pe minore la practicarea prostituției, înlesnindu-le această activitate, de pe urma căreia ar fi obținut foloase patrimoniale. Totodată, în cursul lunii februarie, folosindu-se de telefonul mobil și de diverse aplicații instalate pe acesta, o parte dintre persoanele în cauză ar fi procurat și stocat materiale pornografice”, au precizat procurorii DIICOT Constanța.

În plus, în perioada septembrie 2020 – martie 2021, cunoscând faptul că una dintre minore practică prostituția, o parte dintre persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, contra cost.

După efectuarea perchezițiilor, au fost ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie, iar 14 persoane au fost conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, pentru audieri. În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul DIICOT Constanța a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, șapte dintre aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța, iar pentru alți doi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cursul zilei de vineri, 23 aprilie, cei șapte vor fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, va fi propusă măsura arestului preventiv și pentru un alt bărbat, în prezent arestat în altă cauză.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*