Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea un nou container încărcat cu peste 10 tone de deșeuri neconforme. Acesta fusese adus din Norvegia și era destinat unei firme de pe raza județului Suceava.
Potrivit Gărzii de Coastă, în urma unor activități informative, polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au descoperit miercuri, 21 aprilie, un container sosit în Portul Constanța din Norvegia, încărcat, conform documentelor, cu părți și accesorii auto cu un grad de uzură de 15 la sută. Bunurile, în greutate de aproximativ 11.000 de kilograme, erau destinate unei firme de pe raza județului Suceava, care efectua activități de import în România.
„În urma verificărilor s-a stabilit că mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală, fiind, în fapt, deșeuri neconforme cu documentele prezentate autorității vamale. În cauză a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanța, cât și returnarea containerului încărcat cu deșeuri către țara de origine”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de acte nereale și import ilegal de deșeuri.
Be the first to comment