CT BUS anunță publicul călător că miercuri, 21 aprilie, în intervalul orar 16.30 – 19.00, autobuzele traseului 5-40 nu vor mai circula până la sensul giratoriu de la intersecția străzii Dispensarului cu bulevardul Aurel Vlaicu.
Mijloacele de transport în comun vor întoarce la sensul giratoriu din fața Hotelului Oxford.
Măsura de deviere a fost luată ca urmare a lucrărilor efectuate de SC RAJA SA pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China, prezervative contrafăcute, în valoare de […]
Lipsa de personal calificat pe litoral, dar și în municipiul Constanța îi obligă pe proprietarii de restaurante să angajeze persoane din țară, fără a le putea verifica activitatea, experiența. În plus, riscă să fie și […]
Ziua de duminică a început cu multe apeluri la 112 pentru pompierii constănțeni. Au fost solicitați să stingă incendii izbucnite la locuințe, dar și pentru deblocări de ușă. Primul apel a sesizat la 112, la […]
Be the first to comment