În urmă cu un an, când pandemia lovea întreaga lume, ne consolam cu gândul că adolescenții și copiii sunt cel mai puțin expuși pericolului de infectare cu noul coronavirus, SARS-CoV-2. Paradoxal, însă, cei mici au fost cel mai grav loviți de toată această situație, iar România este una dintre țările în care pandemia a lovit cel mai crunt sistemul de învățământ. Un studiu realizat la nivelul Uniunii Europene, arăta că elevii din România au avut cel mai îndelungat timp în care au fost izolați de scoală.
Lipsa socializării și lipsa procesului educațional standardizat își fac deja simțite efectele, un procent de aproximativ 90 la sută dintre elevi fiind afectați la nivel psihic, în timp ce peste 40 la sută au rezultate școlare substanțial inferioare celor avute înainte de pandemie. Mai mult, conform datelor oficiale, aproximativ 65.000 de copii români s-au aflat în imposibilitatea de a accesa cursurile online, îngroșând un procent de abandon școlar oricum mult mai mare decât cel mediu înregistrat în țările Uniunii Europene (15,3 la sută față de 10 la sută, la nivelul anului 2020).
Despre problemele întâmpinate de sistemul educațional la nivelul județului Constanța, despre alternativa numită învățământ profesional dual, dar și despre cum vor decurge lucrurile în ultima parte a anului școlar 2020-2021, în discuția pe care jurnalistul Paul Alexe a avut-o cu inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai.
Daca prin invatamant dual intelegem o parte la scoala si o parte online… stau si ma intreb cum se pot forma elevii profesional, in conditiile in care si “practica” se face online.
Omul asta este inspector scolar, iar noi in prostia noastra ne asteptam la mai mult de la cei ca el. Din nefericire…
Ce bine ar fi să fiți și mai puțin superficial, pe cât de critic vă arătați a fi… Era de ajuns să urmăriți emisiunea pentru a primi răspuns la dilema existențială ce vă frământă…