Peste o mie de pachete cu țigări, de contrabandă, confiscate de polițiștii locali constănțeni

Peste o mie de pachete cu țigări, de contrabandă, confiscate de polițiștii locali. FOTO DGPL Constanța

Agenți din cadrul Biroului Monitorizare Zone Publice al Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, la începutul acestei săptămâni, o femei în timp ce oferea spre vânzare, într-un magazin alimentar din piața Tomis 3, țigări netimbrate, susceptibile că ar proveni din contrabandă și care necesită plasarea sub un regim vamal.

Potrivit DGPL Constanța, în urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au constatat că aceasta deținea în scopul comercializării, în unitatea respectivă, cantitatea de 1.006 pachete de țigări, de diferite mărci, fără timbru fiscal.

„Pachetele de țigări netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării și predate, împreună cu persoana în cauză, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun, sub aspectul stabilirii existenței infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270, alin. (3) din Legea 86/2006, privind Codul Vamal”, au precizat reprezentanții DGPL Constanța.

În ultimele șase luni, polițiștii locali au depistat 29 de persoane care comercializau țigări netimbrate, în diferite zone ale municipiului Constanța, constatând opt contravenții și 21 de infracțiuni de contrabandă cu țigări ce necesită plasarea sub un regim vamal. În urma acestor acțiuni au fost indisponibilizate 3.125 pachete cu țigări de diferite mărci, ce au fost predate, împreună cu actele de constatare, organelor competente în vederea continuării cercetării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*