Magazine închise la ora 18.00 şi restricții de circulație după ora 20.00 pentru comuna Cumpăna

Contribuabilii din Cumpăna își pot plăti de astăzi taxele și impozitele locale

Primăria Cumpăna a anunțat că incidența cazurilor de coronavirus în comună a ajuns la 4,71 la mia de locuitori, astfel că, începând cu sfârșitul acestei săptămâni, magazinele vor fi închise în weekend de la ora 18.00, iar cetățenii nu pot ieși din case vineri, sâmbătă și duminică după ora 20.00 decât cu anumite excepții și cu declarație.

Astfel, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Totodată, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/ prestări de servicii în spații închise și/ sau deschise, publice și/ sau private, să își organizeze și desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05.00 – 18.00. În intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de nouă locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

De asemenea, se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 02 aprilie, ora 00.00, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*