Reprezentanții HORECA din județul Constanța cer decuplarea sectorului de la rata de incidență de 3/1000

În dialog cu reprezentanții HoReCa din județul Constanța. FOTO Prefectura Constanța

La solicitarea Asociației Patronale RESTO Constanta, miercuri, 17 martie, a avut loc prima întalnire oficiala cu prefectul Constanței, Silviu Coșa. A fost prima întâlnire pe subiect în acest an, urmând ca instituțiile din Constanța să stabilească o legătură de lucru cu reprezentanții domeniului, pentru o mai bună comunicare.

Printre subiectele discutate au fost restricțiile suplimentare apărute odată cu trecerea peste pragul de trei infectări la mia de locuitori sau modalitatea în care sunt efectuate controalele de către instituții cu atribuții în acest sens.

„Am solicitat Prefectului Constanței să transmită către Guvernul României mesajul nostru, comun cu al celorlalte asociații similare din țară, pentru a cere decuplarea sectorului HORECA de la rata de incidență de 3/1.000 și am venit cu propuneri și soluții, atât pentru posibilitatea derulării de evenimente cu obligația testării rapide sau a prezentării unui test COVID negativ, cât și propunerea de a analiza un scenariu în care preferăm să fim restricționați total din activitate o lună, ca apoi să putem funcționa trei luni, cu o ciclicitate care să ne asigure supraviețuirea afacerilor și un management mai bun în domeniul HORECA. Am prezentat, de asemenea, problemele și aspectele sesizate de noi cu privire la acțiunile de control derulate cu o frecvență foarte mare de către instituțiile cu atribuții de control – DSV, DSP, ANPC, DSVSA, ANAF, ITM, IPJ/ Poliția Locală”, spune președintele RESTO, Egevit Aslan.

La finalul întâlnirii, reprezentanții HORECA i-au înmânat prefectului un manifest, pe care reprezentantul Guvernului în teritoriu îl va trimite la București, la Ministerul Economiei, dar și la instituțiile centrale, care au atribuții în raport cu aspectele semnalate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*