Constănțean amendat cu 100 de lei pentru alertarea nejustificată a polițiștilor

Un constănțean de 48 de ani a fost amendat, cu 100 de lei, după ce luni, 15 martie, i-a alertat nejustificat pe polițiști cu privire la sustragerea, în împrejurări necunoscute, a unei borsete.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au demarat de îndată procedurile de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a fost comisă fapta reclamată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Ulterior, bărbatul le-a comunicat polițiștilor că a găsit borseta, în autoturismul fiicei sale, neobservând că aceasta ar fi căzut între scaunul vehiculului și portieră. S-a constatat faptul că din interiorul borsetei nu lipsea niciun bun.

Bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 100 de lei, potrivit Legii 61/1991 pentru alertarea nejustificată a organelor de poliție.

Reprezentanții IPJ Constanța atenționează că cine alertează nejustificat polițiștii, riscă să fie amendat.

„Conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei”, precizează sursele citate.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*