Aproximativ 500 de militari aparținând Armatei României, Statelor Unite ale Americii și Poloniei se vor instrui în comun, în perioada 16-24 martie, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre Române din Smârdan, județul Galați, în cadrul exercițiului „Justice Eagle 21.1”.
Armata României este reprezentată la acest exercițiu de militari din cadrul următoarelor structuri:
- Batalionul 341 Infanterie „Constanța”/ Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”;
- Batalionul 911 Infanterie „Capidava”/ Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”;
- Batalionul 168 Sprijin Logistic „Pontus Euxinus”/ Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”;
- Batalionul 631 Tancuri „Oituz”/ Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”;
- Batalionul 285 Artilerie „Vlaicu Vodă”/ Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor”.
Exercițiul are ca obiective creșterea interoperabilității forțelor armate membre NATO: USA, Polonia și România, menținerea capabilității de dislocare și instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaționale și creșterea profesionalismului militarilor.
Be the first to comment