Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpați pentru comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și punerea în circulație de valori falsificate, comise în formă simplă și continuată.
Astfel, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupție din Constanța, în cursul lunii ianuarie 2021, pe raza municipiului Constanța, cei doi inculpați ar fi vândut unei persoane cantitatea 30 comprimate Ecstasy (MDMA). În același context, unul dintre inculpați ar fi încercat să pună în circulație un număr de nouă bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate. De asemenea, la domiciliul unuia dintre inculpați au fost găsite 205 comprimate Ecstasy (MDMA) și opt bancnote a câte 50 euro fiecare, falsificate.
Anterior, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
„În prezența apărătorului ales, aceasta a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv un an și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”., au precizat procurorii DNA.
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
Be the first to comment