Un bătrân în vârstă de 80 de ani, pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a murit duminică dimineață după ce a căzut de la etajul cinci al clădării.
Poliţişti din cadrul Secției 3 au fost sesizați, duminică, 28 februarie, cu privire la faptul că un pacient internat la Spitalul Județean Constanța ar fi căzut în gol de la etajul cinci. La fața locului au ajuns și salvatorii Inspectoratului pentru Situații de urgență „Dobrogea” al județului Constanța.
„Am fost solicitați să intervenim prin apel unic la 112, în această dimineață, la o persoană posibil căzută de la etajul cinci, în fața Centrului de Dializă. La fața locului au fost alertate o mașină de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța – B2. Din păcate, bărbatul, în vârstă de aproximativ 80 de ani, a fost declarat decedat la fața locului, în urma protocolului de resuscitare”, au transmis reprezentanții ISU „Dobrogea”.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Be the first to comment