Autobuzele mai multor linii din Constanța înregistrează întârzieri în trafic din cauza unor lucrări pe care le efectuează angajații RAJA SA.
Astfel, CT BUS informează publicul călător că liniile 1, 3b, 44 și 101M înregistrează întârzieri, deoarece tranzitează tronsoane de drum cu trafic îngreunat.
„Traficul este perturbat pe bulevardul Aurel Vlaicu din cauza lucrărilor desfășurate de SC RAJA SA”, spun reprezentanții CT BUS.
Reprezentanții societății de transport le cer scuze călătorilor afectați de aceste întârzieri și recomandă pasagerilor să consulte aplicația CT BUS pentru a afla timpii reali de sosire a autobuzelor, cât și întârzierile ce pot surveni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cadrul seriei ”Viață și sănătate”, jurnaliștii CTnews au dialogat cu dr. Virgil Sivoglo, medic specialist radioterapie, pentru a înțelege care este rolul și importanța Comisiei oncologice („Tumor board”) pentru pacienți. Dr. Virgil Sivoglo […]
Polițiștii au protestat astăzi, în fața sediului IPJ Constanța. La manifestație au fost prezente 100 de persoane. Scopul adunării publice îl constituie nemulțumirile manifestate referitor la încălcarea drepturilor privind planificarea în serviciu a polițiștilor din […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii vamali au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din S.U.A., 792 de sticle care conţineau băuturi alcoolice, ce urmau să fie […]
Be the first to comment