Posesorii de terenuri extravilane din Techirghiol au posibilitatea să fie înscriși gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară

Posesorii de terenuri extravilane au posibilitatea să fie înscriși gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară

Primăria Techirghiol și Agenţia Naţională de Cadastru și Publicitate Imobiliara încep derularea proiectului „Înregistrarea sistematică a imobilelor pe sectoarele cadastrale din UAT Techirghiol, județul Constanța”, terenuri extravilane.

Cu această ocazie, posesorii de terenuri extravilane au posibilitatea să fie înscriși gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Astfel, începând cu data de 01 februarie, se vor publica documentele tehnice ale cadastrului din cadrul proiectului. Aceste documente tehnice vor fi afișate pentru 60 de zile la avizierul Primăriei Techirghiol, pe site-ul instituției, www.primariatechirghiol.ro, dar și pe pagina de internet special creată de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în acest scop.

Cererile de rectificare formulate în legătură cu documentația afișată pot fi depuse la sediul Primăriei orașului Techirghiol, după următorul program:

  • luni și joi între orele 13.00 – 16.00;
  • miercuri între orele 09.00 – 12.00

Persoane de contact: Gabriela Fenin Inspector Urbanism, Musa Birsen – Inspector Registru Agricol, telefon: 0241/735622, e-mail: registratura@primariatechirghiol.ro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*