Seniorii Constanței sunt, în continuare, premiați la domiciliu

Seniorii constănțeni sunt, în continuare, premiați la domiciliu. FOTO Primăria Constanța

Seniorii constănțeni sunt, în continuare, premiați la domiciliu și, cu această ocazie, primesc și măști de protecție. Măștile distribuite fac parte din cele donate municipalității de Primăria orașului taiwanez Kaohsiung.

Zilele acestea, reprezentanții Primăriei vor ajunge la persoanele care au împlinit 80 de ani și au depus documentele până pe 31 decembrie 2020. Seniorii Constanței primesc din partea municipalității 300 de lei pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie și 500 de lei pentru împlinirea vârstei de 90 de ani.

Pentru a intra în posesia sumelor, beneficiarii trebuie să trimită pe adresa de mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:

  • cerere tip;
  • copie conform cu originalul a certificatului de naștere;
  • copie conform cu originalul a cărții de identitate;
  • copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie – pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.

În situațiile în care doriți să depuneți la ghișeu documentele, o puteți face la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri intre orele 08.30-16.30, iar în zilele de joi între orele 08.30 – 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.

Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*