Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost achitat, luni, de Curtea de Apel Constanța într-un dosar în care, în urmă cu trei ani, în primă instanță, fusese condamnat la șase ani și jumătate de închisoare.
Curtea de Apel Constanța a respins, luni, ca nefondate, apelurile formulate de DNA Constanța și UAT Constanța într-un dosar în care, în mai 2018, Tribunalul Constanța decisese condamnarea fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, la o pedeapsă de șase ani și jumătate de închisoare pentru că ar fi vândut mai multe terenuri din Mamaia la un preț subevaluat, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ patru milioane de euro.
Astfel, instanța a admis luni, 18 ianuarie 2021, apelurile formulate de inculpații din dosar și desființează hotărârea atacată. Drept urmare, rejudecând, magistrații Curții de Apel au dispus achitarea lui Radu Stefan Mazăre – pentru infracțiunile de ”abuz în serviciu”, precum și a inculpaților
Sorina Gina Hortolomei Moscu (condamnată, inițial, la doi ani și unsprezece luni de închisoare cu suspendare), SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Developement SA, pentru infracțiunea de „spălare a banilor”. Societățile judecate în acest dosar primiseră, în total, amenzi penale care se ridică la un milion de lei.
Totodată, instanța de judecată a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de UAT Constanța și o obligă la plata sumei de 200 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Constanța, în 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării la un preț derizoriu, consideră procurorii DNA, de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia. Prin această faptă, procurorii anticorupție au stabilit că a fost provocată o pagubă de 1.104.884,16 euro unității administrativ teritoriale și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
În 28 februarie 2007, Radu Mazăre și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului, mai spun procurorii DNA.
„Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina”, se menționa în rechizitoriului DNA.
În 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei Moscu și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 m.p. cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de către Sorina Gina Hortolomei Moscu.
„Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri”, precizau atunci procurorii anticorupție.
De asemenea, el a mai fost acuzat de procurori că nu a suspendat mai mulți angajați ai Primăriei Constanța, care fuseseră trimiși în judecată pentru diverse infracțiuni.
Be the first to comment