5.437 de absolvenți de clasa a VIII-a au fost prezenți la cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naționale. În județul Constanța, doar 118 elevi au abserntat.
Afișarea rezultatelor se va face vineri, 1 iulie 2016, până la ora 16.00, după care vor putea fi depuse contestațiile la centrele de examen, în intervalul 16.00-20.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice marți, 5 iulie 2016.
Precizăm că media generală obţinută la Evaluarea Naţională reprezintă unul dintre criteriile de admitere în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (25%).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Din cauza unei avarii apărută joi, 14 iulie, în rețeaua de transport amplasată pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum în zona Stației […]
Un puternic incendiu a izbuncnit în jurul orei 13.00 la o magazie a unui imobil de pe strada Slt. Ghiculescu, la nr. 65. Flăcările s-au extins foarte repede și la patru case din vecinătate. La […]
Mai multe echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Constanța și cel de Descarcerare al ISU Dobrogea au fost mobilizate să intervină la un accident rutier produs pe DN 22C între localitățile Mircea Vodă și […]
Be the first to comment