Măsuri suplimentare de comunicare cu familiile pacienților internați la ATI, în spitalul județean

UPU - Unitatea Primire Urgență Spitalul clinic Judetean de Urgentă Sf. Ap. Andrei Constanta. FOTO Cătălin Schipor

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța vine în sprijinul familiilor pacienților internați în secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) prin crearea unui program distinct de oferire a informațiilor.

Astfel, zilnic, între orele 12.30 și 13.30, un medic din cadrul secției ATI se va afla pe holul principal al unității medicale, la intrarea vizitatorilor, în apropierea Biroului de Informații, unde va discuta cu aparținătorii desemnați ai pacienților internați în secția ATI.

Persoanele care se vor prezenta la spital pentru informații, vor purta în permanență mască de protecție, iar accesul pe holul unității se va realiza cu respectarea normelor de distanțare.

„Având în vedere că programul de vizită este suspendat din cauza pandemiei, am recurs la această măsură pentru a veni în sprijinul familiilor pacienților internați la ATI, care trec prin momente deosebit de dificile”, transmite conducerea unității sanitare.

În continuare, pentru cei care nu se vor prezenta la spital, rămâne valabilă alternativa comunicării telefonice, după cum urmează:

Program preluare apeluri:

SECȚIE ATI NON COVID

Telefon: 0241.66.22.22

Interval orar 13.30 – 14.30 și 20.00 – 21.00

ATI COVID (linie specială pentru toți aparținătorii desemnați ai pacienților diagnosticați COVID)

Telefon: 0736.603.824

Interval orar 10.00 – 13.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*