Primarul din Costinești, Dumitru Jeanu, cere ajutorul Ministerului Mediului în privința gropii de gunoi din comună

Primarul din Costinești, Dumitru Jeanu, a trimis un memoriu către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, cerându-i ministrului Tánczos Barna o rezolvare în privința problemei reprezentate de groapa de gunoi de la marginea localității și a mirosului ce acoperă comuna.

Potrivit primarului Dumitru Jeanu, fosta administrație a comunei a înstrăinat, în anul 2004, „în condiții cel puțin dubioase”, 10 hectare de teren din proprietatea privată a UAT Costinești, pentru ca în marginea localității să se construiască o groapă de gunoi ecologică. Această groapă de gunoi a devenit calvarul locuitorilor din Costinești, care aveau să se bucure, începând cu anul 2004, de episoade frecvente în care mirosul de gunoi acoperă comuna și face viața în această localitate greu de suportat.

„Costinești este, după cum bine știți, o stațiune renumită din sudul litoralului românesc, pe care turiștii o iubeau și o vizitau an de an. După înființarea acestei gropi de gunoi, turiștii au început să fie din ce în ce mai puțini, pentru că nu-i așa, nimănui nu-i place să-și petreacă vacanța în miros de gunoi.

Domnule ministru, vă solicit astăzi ajutorul pentru că, dând dovadă de toată bunăvoința din lume, nu am putut să nu remarcăm că autoritățile care ar fi trebuit să ne apere de acest dușman care ne otrăvește viața de atâția ani, s-au dovedit aproape ineficiente, atunci când locuitorii comunei Costinești au sesizat mirosul urât venit dinspre groapa de gunoi. Sesizările noastre au fost urmate, uneori, de controale efectuate mult prea târziu, atunci când lucrătorii de la groapa de gunoi reușeau să ascundă neregulile”, scrie Dumitru Jeanu în memoriul înaintat ministrului Tánczos Barna.

El mai precizează că în 2016, lucrătorii Gărzii de Mediu au constatat pentru prima dată în mod oficial că activitatea gropii de gunoi Iridex trebuie suspendată, dar instanța de judecată a anulat sancțiunea. De asemenea, primarul Costineștiului spune că această groapă de gunoi a funcționat ani la rândul fără a avea în spatele activității autorizație de mediu, fapt ce ar fi fost ignorat de autorități.

„Modul în care după ani de funcționat ilegal, depozitul Iridex a primit această autorizație, ridică din nou semne de întrebare și necesită o verificare atentă din partea Gărzii de Mediu, verificare pe care vă solicităm să o demarați. Având în vedere această situație, pe care v-am relatat-o cât se poate de succint, vă solicit domnule ministru, în numele comunității din Costinești, să demarați un control de fond, real, la groapa de gunoi deținută de Iridex în localitatea noastră, pentru a identifica soluțiile cele mai potrivite prin care acest agent economic să-și suspende activitatea sau, în cel mai fericit caz, să-și mute activitatea într-o zonă mai ferită, care să nu afecteze viața de zi cu zi a mii de cetățeni.

E timpul, domnule ministru, ca alături de dumneavoastră și cu ajutorul dumneavoastră, să redăm aerul curat oamenilor din Costinești și implicit să facem în așa fel încât miile de turiști care doresc să viziteze stațiunea tineretului să poată să ne treacă pragul știind că se vor bucura de mirosul frumos al mării, nu de un veșnic damf de gunoi care să-i pună pe fugă în fiecare an. Vă invit, domnule ministru ca împreună să salvăm Costineștiul!”, i-a mai scris Dumitru Jeanu ministrului Mediului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*