Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, duminică, 27 decembrie, în baza unor informații, un autoturism Lamborghini Huracán, ce fusese furat din Germania. Șoferul, un bărbat din Tulcea, a fost sancționat și pentru parcare neregulamentară.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, autoturismul de lux, înmatriculat în România, despre care existau informații că se află în atenția autorităților, a fost depistat, duminică, pe raza municipiului Constanța. În urma verificărilor specifice, s-a constatat că vehiculul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Germania.
„Autovehiculul aparținea unui cetățean român, în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea, care a declarat că l-a achiziționat fără a cunoaște faptul că ar fi furat”, au precizat sursele citate.
Autoturismul, în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, la fața locului a fost prezent și un echipaj al Poliției Locale, care a aplicat o sancțiune contravențională pentru parcare neregulamentară.
Solicit niste lamuriri suplimentare. Daca masina era declarata furata, cum a reusit sa fie inmatriculata aici ? Cine i-a dat RAR-ul ? Cine i-a dat numere fara sa verifice seria ? Mereu am zis un lucru: In constanta poti face orice vrei tu ca nu intereseaza pe nimeni DAR ai grija unde parchezi. Si uite ca e adevarat. Daca nu ar fi parcat prost sa-l verifice paznicii, nu s-ar fi stiut niciodata
Ai dreptate.. dar nu numai in Constanta se intampla asta, ci in toata Romania.. 50 lei si sa rezolvat..