O navă condusă de un comandat român a salvat, în ajunul Crăciunului, un echipaj format din marinari chinezi, aflat în pericol la bordul unei bărci de salvare, operațiunea având loc la două zile după ce un alt ofițer român reușise o intervenție similară și salvase alți 10 navigatori.
Nava Monaco, condusă de comandantul român Florin Negrău, a salvat echipajul navei Zhong Fu Sheng, format din 13 marinari chinezi. Operațiunea de salvare a avut loc în 24 decembrie, la ora 08.00 UTC, în Marea Chinei de Est.
„La 15:15 (ora locală), echipajul navei Monaco, navă port-container, aflată sub pavilion Liberia a recepționat semnalul SOS al navei chineze Zhong Fu Sheng, aflată în pericol și a început operațiunea de căutare și salvare. La 15:40, ora locală, echipajul navei a găsit două bărci de salvare aflate în apropierea navei, care s-a scufundat nouă minute mai târziu. În cele două bărci de salvare se aflau 13 marinari, care au fost recuperați și urcați în siguranță la bordul navei Monaco.
La ora 16.30, după doar o oră și 15 minute de la recepționarea mesajului SOS, nava Monaco a comunicat către Hong Kong MRCC, că toți cei 13 marinari se află în siguranță la bordul navei Monaco”, a povestit Ovidiu Cupșa, Ambasadorul Maritim IMO, citând Asociația Comandanților de Navă din Romănia.
O operaţiune asemănătoare de salvare a avut loc pe data de 22 decembrie. Atunci, nava JPO Pisces, sub pavilion Liberia, condusă de comandantul Constantin Dinu, a salvat echipajul vasului Dong Yang, format din 10 marinari, după ce fusese lovit de ciclonul Krovanh.
Be the first to comment