Consiliul Județean Constanța s-a reunit joi, 17 decembrie, în ultima ședință ordinară din acest an, pe ordinea de zi figurând 27 de proiecte de hotărâre.
Cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi au fost cele privind dotarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei COVID-19, dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Pentru aceste proiecte se va aloca suma totală de 43.148.697 lei, valoare care reprezintă decontarea echipamentelor de protecție și a consumabilelor achiziționate de către cele două instituții sanitare și achiziționarea de echipamente medicale noi, care să vină în creșterea capacității de intervenție în lupta contra noului coronavirus.
Astfel, printre cele mai importante echipamente medicale ce urmează a fi achiziționate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență sunt: nebulizatoare, trusă de videobronhoscopie, injectomate, spirometre, aparat de radiologie digital cu grafie cu tub fixat în podea, sistem modular de testare pulmonară, ecograf cu sondă abdomen și cu sondă pleurală (liniară), paturi ATI, monitoare funcții vitale, aparate de ventilație mecanică, infuzomate, monitor de transport, defibrilatoare și aparate de anestezie.
Pentru Spitalul de Pneumoftiziologie urmează a fi achiziționate următoarele echipamente: un echograf doppler portabil și unul fix, defibrilator cu monitor LCD bifazic – sincron și asincron, bronhoscop flexibil cu canal de lucru, analizator de gaze sanguine portabil, echograf portabil cu traducător US pentru cord și plămân, aparat Roentgen digital fix și mobil, precum și echipamente de dezinfecție prin nebulizare.
Un alt proiect, important, a fost cel care privește stabilirea numărului și cuantumului burselor școlare aferente anului școlar 2020 – 2021 pentru elevii care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special. Astfel, au fost aprobate 429 de burse pentru elevii care frecventează cursurile celor trei școli speciale, din subordinea Consiliului Județean Constanța, burse care se ridică la valoarea de 300 lei de elev pe lună fiecare și vor fi împărțite în trei categorii: burse de merit, burse de studiu și burse sociale.
În ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța au fost prezenți 35 de consilieri din totalul de 37. Ședința a fost ținută în regim de videoconferință, iar pe ordinea de zi au fost un număr de 25 de proiecte de hotărâri și două proiecte pe lista suplimentară.
Be the first to comment