Penitenciarul Constanța – Poarta Albă va avea, începând de miercuri, 16 decembrie, un nou director în persoane comisarului Roxana Ioniță.
„Vă informam că, începând cu data de 16 decembrie, doamna comisar de poliție penitenciară Roxana Ioniță a fost împuternicită să exercite atribuțiile funcției de director al Penitenciarului Constanța – Poarta Albă, până la noi dispoziții”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției, Andreea Elena Brescan.
În acest moment, potrivit datelor oficiale prezentate pe site-ul instituției, în Penitenciarul Constanța – Poarta Albă se află 1.004 persoane private de libertate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Impactul şi amploarea unor tragedii provocate de manipularea eronată a buteliilor a determinat reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa să vină în sprijinul cetăţenilor cu câteva sfaturi utile, astfel: Este interzis: […]
Sezonul de croaziere a debutat în 2016 cu nava fluvială “River Aria”. Vasul vine de la Budapesta, iar Portul Constanța este ultimul din călătoria turiștilor aflați la bord. Managerul terminalului de Pasageri din Port, Teodor […]
După un mandat interimar de șase luni la conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Ioan Tiberiu Tofolean a fost înlocuit cu Ionuț Cornel Ionescu, prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. „Implicarea managerială […]
Be the first to comment