Bunuri contrafăcute și bijuterii din aur fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră din Cernavodă

Bunuri contrafăcute și bijuterii din aur fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră. FOTO Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră din Cernavodă au descoperit într-un autocar diverse bunuri susceptibile a fi contrafăcute și aproximativ 120 de grame de bijuterii din aur pentru care șase cetățeni români nu dețineau documente legale.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Cernavodă au oprit pentru control, pe autostrada A2, la km 164, un autocar ce efectua o cursă pe ruta Turcia – România, la volanul căruia se afla un cetățean român.

„Astfel, colegii noștri au descoperit, în partea din spate a autocarului, mai multe colete ambalate în pungi de plastic, în care se aflau flacoane cu parfum, dar și articole vestimentare. Persoanele și autovehiculul au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea controlului amănunțit”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

Polițiștii de frontieră au descoperit 168 de flacoane cu parfum și 177 de articole vestimentare, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, dar și 119 grame bijuterii din metal galben, susceptibile a fi din aur, fără a avea documente de proveniență sau autorizație de a efectua operațiuni cu metale prețioase.

Bunuri contrafăcute și bijuterii din aur fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră. FOTO Garda de Coastă

Posesorii bunurilor sunt șase cetățeni români, cu vârste cuprinse între 34 și 64 de ani, domiciliați pe raza județelor Galați, Brăila, Ialomița și Călărași, care nu deținea documente justificative pentru acestea. Persoanele în cauză au declarat că au achiziționat bunurile din Turcia, cu scopul de a le face cadou.

Bunurile, în valoare de aproximativ 83.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată și introducerea în țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau a mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*