Asociația Dăruiește Aripi dotează secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Județean Constanța cu un ecograf performant

Ecograf performant, în dotarea secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a SJ Constanța. FOTO Asociația Dăruiește Aripi

Asociația Dăruiește Aripi a achiziționat un ecograf nou în sprijinul activității medicale a Clinicii de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Echipamentul îmbunătățește serviciile medicale clinice din cadrul secției, asigurând creșterea calității actului medical prin depistarea malformațiilor la nou-născuți și sugari și patologia curentă traumatică la copii: apendicite, entorse, luxații, fracturi, etc.

„Recent am finalizat lucrările de modernizare a saloanelor dedicate îngrijirii copiilor cu arsuri din această secție și medicii ne-au anunțat că s-a defectat și ecograful, un instrument extrem de util în stabilirea zilnică a diagnosticelor la copiii cu traumatisme și nou-născuții cu suspiciunea de displazie de șold. Ne-am mobilizat rapid și, cu sprijinul sponsorilor noștri, am reușit achiziționarea acestui ecograf extrem de necesar”, a declarat Alina Pătrăhău, fondator Dăruiește Aripi.

În fiecare an, peste 4.000 de copii din zona de Sud-Est a României necesită intervenții chirurgicale ce pot fi realizate doar aici, datorită complexității cazurilor și existenței unei echipe multidisciplinare pediatrice, care include chirurgia, neonatologia, oncologia și gastroenterologia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*