FOTO Autocamion încărcat cu ţigări de contrabandă, descoperit de poliţiştii de frontieră

Țigări de contrabandă descoperite într-un camion
Țigări de contrabandă descoperite într-un camion

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operațiuni Speciale, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, au descoperit într-un autocamion încărcat cu role de hârtie, sute de mii de pachete cu ţigări de contrabandă.

Pe 23 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Gărzii de Coastă şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu beneficiind de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operațiuni Speciale, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, au identificat la intrarea în ţară un autocamion cu numere de R. Bulgaria, despre care deţineau informaţii că ar fi folosit pentru transportul unei importante cantităţi de ţigări de contrabandă. Poliţiştii de frontieră au monitorizat camionul în trafic, pe tot traseul, până la domiciliul unui cetăţean român de pe raza judeţului Dolj.

Identificarea autocamionului a fost posibilă în urma activităţilor specifice de supraveghere informativ-operativă a structurilor specializate.

Poliţiştii de frontieră, în baza mandatului emis de procurorul învestit în cauză, au efectuat o percheziţie asupra mijlocului de transport, precum şi două percheziţii domiciliare pe raza judeţului Dolj, ocazie cu care au constatat că, în marfa transportată, respectiv role de hârtie, era ascunsă o cantitate impresionantă de ţigări de contrabandă.

Camionul a fost condus la sediul Gărzii de Coastă unde au avut loc verificări specifice, iar cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării speciale conform procedurilor legale.

În cauză poliţiştii de frontieră continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată cu ţigări, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*