Noi măsuri preventive dispuse în Constanța și Agigea după ce rata de incidență cumulată a atins 7,52, respectiv 6,39 la mia de locuitori

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. FOTO IPJ Constanța

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus, duminică, aplicarea de noi măsuri preventive pentru municipiul Constanța și localitatea Agigea, începând de la ora 17.00, după ce rata de incidență cumulată în municipiul Constanța a atins cota de 7,52 la mia de locuitori, în timp ce localitatea Agigea consemnează o rată de incidență de 6,39/ 1.000 de locuitori.

Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus întrunirea de îndată a CLSU Constanța, respectiv CLSU Agigea, pentru aplicarea următoarelor măsuri:

  1. Informarea locuitorilor asupra măsurilor care trebuie respectate pe întreg teritoriul celor două localități, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  2. Întreprinderea de acțiuni de conștientizare cu personalul disponibil, privind obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în toate spațiile publice închise și deschise;
  3. Asigurarea condițiilor pentru desfășurarea învățământului în condițiile stabilite de Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 5972/08.11.2020;
  4. Informarea instituțiilor publice, precum și a tuturor operatorilor economici publici sau privați, privind organizarea activității și desfășurarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, organizarea programului de lucru, astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore;
  5. Verificarea respectării măsurilor dispuse de Anexa 3 art. 12 din HG nr. 967/2020 referitoare la suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare; prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare care pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară;
  6. Afișarea la loc vizibil și informarea tuturor cetățenilor de pe raza U.A.T.-urilor asupra informațiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală care trebuie respectate în contextul epidemiologic existent, care vor fi puse la dispoziție de Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța, conform art.3, pct.2;
  7. Asigurarea dezinfecției periodice după calendarul stabilit de Direcția de Sănătate Publică, conform art.3 pct.1;
  8. Intensificarea controalelor privind respectarea regulilor de distanțare socială/mască, fără a se limita la locațiile aglomerate cum ar fi mall-uri, piețe, supermarket-uri/hipermarket-uri, stații de autobuz, în special la orele de vârf.

Pe raza celor două localități, vor fi implementate reguli noi în ceea ce privește desfășurarea transportului în comun, astfel:

  1. Informarea călătorilor în vederea utilizării mănușilor de unică folosință pe parcursul deplasării cu mijloacele de transport în comun; evitarea utilizării telefonului mobil pe timpul călătoriei și îndepărtarea mănușilor după coborârea din mijlocul de transport, urmată de dezinfectarea mâinilor;
  2. Afișarea, în stații, a materialelor informative cu privire la utilizarea măștii și mănușilor de unică folosință la urcarea în mijloacele de transport;
  3. Analiza posibilității de înființare a stațiilor de urcare în mijloacele de transport în comun separat de stațiile de coborâre, ca modalitate de evitare a aglomerației.

DSP Constanța va dispune măsuri suplimentare, care vor fi aplicate în Constanța și Agigea:

  1. Stabilirea calendarului de dezinfecție periodică a spațiilor publice, după un calendar bine structurat, pe care îl va comunica celor două U.A.T.-uri;
  2. Punerea la dispoziția U.A.T. Constanța și U.A.T. Agigea a informațiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală care trebuie respectate în contextul epidemiologic existent;
  3. Verificarea activității în creșe și afterschool-uri privind respectarea condițiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 1076/4518/3936/2020, privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;
  4. Verificarea respectării regulilor de distanțare socială/mască, fără a se limita la locațiile aglomerate cum ar fi mall-uri, piețe, supermarket-uri/hipermarket-uri, stații de autobuz, în special la orele de vârf;
  5. Transmiterea corectă și în timp real către structurile MAI abilitate, a listei persoanelor aflate în carantină/izolare, pentru a fi verificate.

De asemenea, în urma unei adrese trimise de Instituția Prefectului – Județul Constanța, ITM Constanța va dispune noi măsuri:

  1. Informarea și consilierea instituțiilor publice și a agenților economici, în vederea adoptării unor măsuri organizatorice privind pauza de masă, astfel încât angajații să ia masa cu evitarea aglomerării persoanelor în același spațiu;
  2. Informarea și consilierea instituțiilor publice și a agenților economici, în vederea adoptării unor măsuri organizatorice, astfel încât la locurile de fumat din exteriorul clădirilor să fie prezente maximum două persoane în același timp, cu păstrarea distanței de 2 m între aceștia.

Totodată, Inspectoratul de Poliție al județului Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța vor intensifica acțiunile de verificare, conform competențelor legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*