FOTO VIDEO Stelian Gima (PNL) și Petre Enciu (USR), noii vicepreședinți ai Consiliului Județean Constanța

Conducerea Consiliului Județean Constanța. FOTO CJ Constanța

A fost o zi importantă la Consiliul Județean Constanța: a avut loc, în găzduirea Sălii Remus Opreanu, prima ședință ordinară în formula stabilită după votul de la 27 septembrie. Pe ordinea de zi s-au aflat șase proiecte de hotărâre, printre care cel în urma căruia a fost stabilită componența comisiilor de specialitate, precum și cel în care au fost aleși cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean. Înainte de toate, au fost validate mandatele a trei consilieri județeni, Răzvan Filipescu, Mihaela Antoanela Scrieciu și Horia Ţuţuianu, care nu au depus jurământul de învestitură în ședința extraordinară de învestire a președintelui și a celorlalți consilieri județeni.

Pentru cele două posturi de vicepreședinți, propunerile au venit din partea PNL, în persoana lui Stelian Gima, respectiv Alianței USR-PLUS, care a înaintat două nume, Petre Enciu (USR) și Edward Nedelcu (PLUS). În urma votului secret exercitat de consilierii județeni aleși, Stelian Gima (26 voturi) și Petre Enciu (22 voturi) îl vor seconda pe președintele Mihai Lupu la conducerea Consiliului Județean Constanța. Edward Nedelcu a primit trei voturi. De remarcat că toți cei trei consilieri PMP s-au abținut de la vot.

Stelian Gima și Petre Enciu vor fi colaboratorii mei apropiați pentru acest mandat, ambii cu atribuțiuni foarte bine stabilite. Un lucru este foarte clar, domnul Petre Enciu va avea atribuțiuni pe fonduri europene, pentru că expertiza îl recomandă pentru acest lucru, în timp ce domnul Stelian Gima, cu bogata sa experiență, va avea o zonă destul de vastă de acoperit, pentru că sunt multe lucruri de făcut, multe lucruri de reluat, multe lucruri care nu s-au făcut până acum, anchilozate, trebuie puse în funcțiune, i-a prezentat președintele CJ Constanța, Mihai Lupu, pe cei doi vicepreședinți.

Se spune că dacă nu faci pace cu trecutul riști să rămâi într-un război continuu în prezent. Vin după două mandate în administrația locală, mandate în care am căpătat foarte multă experiență și am învățat multe lucruri despre ce înseamnă administrația locală, mandate în care am și inițiat proiecte considerate, la momentul respectiv, de bun augur pentru societatea constănțeană.

Începând de astăzi, tot ceea ce a fost la momentul respectiv ca și propunere, alături de domnul președinte Lupu, de colegul Petre Enciu și de tot aparatul administrativ și legislativ al consiliului, avem posibilitatea să demonstrăm că ceea ce s-a întâmplat pe 27 septembrie nu a fost o greșeală. Sunt convins că nu vom dezamăgi și vom demonstra că întradevăr ne pasă, a declarat vicepreședintele Stelian Gima.

Vreau să-i asigur pe toți locuitorii județului Constanța, dar și pe colegii mei din Consiliul Județean, că îmi voi pune la dispoziție în acest mandat toată ambiția, dar și priceperea pe care am acumulat-o de-a lungul carierei mele, atât în mediul academic, în inginerie, în mediul privat și antreprenoriat, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru a elabora cele mai bune proiecte pentru județul nostru, a spus, la rândul său, Petre Enciu, care și-a exprimat convingerea că va avea o colaborare bună cu președintele Mihai Lupu, dar și cu ceilalți colegi din aparatul administrativ și din cel legislativ al județului.

La finalul ședinței, președintele Mihai Lupu și cei doi vicepreședinți au rămas la dispoziția reprezentanților media, care, din motive de… pandemie, n-au avut acces în sală pe timpul desfășurării ședinței.

Noul președinte al Consiliului Județean Constanța a expus prioritățile pe care le are în vedere pentru perioada imediat următoare.

Prioritatea numărul unu este sănătatea. Este foarte important și am făcut apel la toți consilierii județeni să elimine retorica populistă și să înțeleagă că, începând de astăzi, mesajul lor este un mesaj al unui lider, iar exemplul lor să fie urmat de cel al alegătorilor lor.

Proiectul pe educație, care este foarte important, iar astăzi, după ce a fost foarte mult timp tegiversat, l-am introdus spre dezbatere publică, pentru 30 de zile, după care să intre în funcțiune. Vrem și vom rezolva problema transportului pentru copii, în județul nostru. De asemenea, în problema tabletelor, deși nu suntem noi ordinatorul de credite, prin decizia mea, a președintelui Consiliului Județean, tot aparatul de specialitate, pe probleme de achiziții, va fi pus la dispoziția Inspectoratului Școlar.

De asemenea, deși, repet, nu intră în atribuțiile noastre, am purtat discuții cu operatorii de telefonie și, în cel mai scurt timp, toți copiii care nu dispun de aceste tablete să intre în posesia lor, respectându-se procedurile de achiziție. Ca un bonus, vor avea abonament plătit pentru următorul an de zile, a punctat Mihai Lupu.    

Nu a fost ocolit nici subiectul… delicat al auditului de personal declanșat la nivelul aparatului administrativ și al serviciilor și direcțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța. Discursul președintelui Mihai Lupu a fost unul clar: cine nu este dispus să muncească în beneficiul locuitorilor județului, va trebui să plece.

Vom avea o organigramă atât de mare… cât trebuie să fie. Eu spun doar atât: voi elimina din această organigramă departamente nefuncționale, care nu-și au rolul și care nu și-au făcut niciodată simțită prezența lor utilă în aparatul Consiliului Județean, a specificat Mihai Lupu, care a punctat și primele măsuri pe care le-a luat.

La Spitalul Județean am numit alt manager, la Direcția de sănătate publică am numit alt manager, urmează și la Direcția de drumuri județene. Sunt în evaluare la instituțiile de cultură și tot ceea ce înseamnă instituții subordonate. Vom interveni peste tot unde managementul nu și-a arătat eficiența.

Acesta a explicat, cu subiect și predicat, ce va face diferența între a rămâne în aparatul administrativ al Consiliului Județean și a a pleca.

Am atras atenția funcționarilor din Consiliul Județean că au două variante: prima, care este cea mai bună pentru toată lumea, să se debaraseze de spectrul politic, de cei care i-au trimis aici, și să-și înțeleagă rolul lor de executanți și să pună în practică ceea ce știu. A doua variantă, să plece din Consiliul Județean, pentru că nu este bine pentru ei, a clarificat lucrurile Mihai Lupu.

În fine, Mihai Lupu a dorit să precizeze și modul în care dorește să se lucreze la nivelul Consiliului Județean, astfel încât orice proiect benefic vieții locuitorilor județului să fie luat în discuție și implementat.

Noi nu vom face ceea ce a făcut PSD-ul, azi suntem noi la putere și voi, gata, voi plecați acasă. Nu, sub nicio formă nu vom face acest lucru. Trebuie să identificăm toate problemele și, cel mai important, cel mai grav lucru în județul Constanța, astăzi, este că nu avem un masterplan pentru acest județ, a punctat Mihai Lupu.  

Componența comisiilor de specialitate:

1.Comisia pentru Relația cu Societatea Civilă și O.N.G.-uri: Florin Pîrvulescu, Marilena Dragnea, Marius Ciobănel și Gheorghe Donțu.

2.Comisia de Buget – Finanțe: Geanina Ionela Topolog, Enache Bucovală, Mihaela Antoanela Scrieciu, Andrada Dordea și Marius Horia Țuțuianu.

3.Comisia pentru Investiții, Patrimoniu, Infrastructură și Urbanism: Stelian Gima, Liviu Popa, Geanina Ionela Topolog, Petre Enciu și Cosmin Ciobanu.

4.Comisia pentru Mediu și Agricultură: Cătălin Costel Ilie, George Bădilă, Leonard Florin Tănase, Alexandru Mîrșu și Răzvan Filipescu.

5.Comisia Juridică, Ordine Publică și Situații de Urgență: Marian Crușoveanu, Dana Mariana Constantinescu, Dorin Dumitru Opreanu, Marilena Dragnea și Claudiu Iorga Palaz.

6.Comisia pentru Sănătate si Protecție Socială: Florin Cristian Zahariuc, Bogdan Alexandru Bola, Alexandru Cristian Dima, Petre Enciu și Vasile Rizea.

7.Comisia pentru Educație, Sport, Tursim și Tineret: Stere Guteanu, Cătălin Costel Ilie, Edward Nedelcu, Adriana Gheorghe și Leonard Drăgan.

8.Comisia pentru Cultură, Culte, Monumente: Dincer Geafer, Remus Eugen Negoi, Nicoleta Bercaru, Marius Liviu Petre și Ștefan Cristian Chiriac.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*