Jandarmii Grupării Mobile Constanța au desfăşurat în primele zile ale acestei săptămâni, împreună cu reprezentanți ai companiei de transport local CT BUS, mai multe acțiuni în mijloacele de transport în comun pentru verificarea și respectarea măsurilor de protecție împotriva virusului COVID-19.
În urma acestor acțiuni, jandarmii constănțeni au aplicat sancțiuni contravenționale în sumă totală de 2.500 de lei.
„Majoritatea cetățenilor au înțeles ca purtând masca ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru, dar au fost și 48 de persoane care au fost sancționate, 43 cu avertisment, iar cinci au primit amenzi, în valoare de 2.500 de lei. Acestora le-am oferit măști de protecție pentru a putea continua călătoria”, au precizat reprezentanții GMJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor rutiere au desfășurat sâmbătă, 1 aprilie, o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație. Aceasta a avut loc pe DN 2A și […]
Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța au fost zilnic la datorie, în perioada 23 noiembrie – 01 decembrie, acționând în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură […]
Pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilității, la solicitarea consilierilor locali USR, Primăria Constanța va oferi gratuitate tuturor persoanelor care aleg să circule cu mijloacele de transport în comun în zilele de vineri, 17 septembrie, […]
Be the first to comment