RAJA SA a anunțat marți, printr-un comunicat de presă că, în urma demisiei lui Felix Stroe de la cârma societății, măsurile luate de noua conducere, inclusiv reorganizarea companiei, au scopul de a eficientiza funcționarea acesteia.
„RAJA SA este o companie de interes public care desfășoară o activitate esențială în viața fiecăruia dintre noi. Managementul companiei este guvernat de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, respectiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Astfel, precizăm ca toată activitatea este supusă controlului, atât al Adunării Generale a Acționarilor, cât și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, entități ce reglementează indicatorii manageriali de dezvoltare și performanță”, se arată în documentul citate.
Potrivit reprezentanților RAJA SA, demisia directorului general Felix Stroe, urmată de a altor membri ai echipei sale, a dus la preluarea prerogativelor și atribuțiilor de către directorul general adjunct, Aurel Presură. Urmare a acestor decizii, măsurile luate de noua conducere, inclusiv reorganizarea companiei, au scopul de a eficientiza funcționarea societății.
Astfel, s-a aprobat un plan de lucru specific pentru continuitatea activității în situația unei pandemii, care să asigure servicii de calitate în condițiile speciale impuse răspândirea virusului SARS-Cov-2, care afectează nu doar sănătatea populației, dar și toate sectoarele economice, productive sau din serviciile publice. Pe lângă asigurarea continuității serviciilor, se urmărește și implementarea în totalitate și la timp a proiectelor din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), ce implică investiții în sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare în 92 de localități din aria de operare a societății RAJA SA.
„Asigurăm toți partenerii că dezideratul nostru este eficiența în interesul consumatorilor. Primordial în realizarea acestui deziderat este asigurarea sprijinului de către acționarul majoritar. În acest sens, actuala conducere a Consiliului Județean și-a arătat deschiderea și susținerea pentru a putea îndeplini această misiune”, se mai precizează în comunicatul RAJA SA.
Be the first to comment