Decebal Făgădău anunță ca va demisiona din PSD după ce DNA l-a trimis în judecată într-un dosar de abuz în serviciu

Decebal Făgădău anunță ca va demisiona din PSD. FOTO Facebook

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței după ce a pierdut alegerile din 27 septembrie, a anunțat, miercuri, pe pagina sa de socializare, că demisionează in PSD după ce procurorii anticorupție l-au trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

Decebal Făgădău și Radu Mazăre, alături de alți patru funcționari în cadrul Primăriei Constanța, au fost trimiși în judecată, miercuri, 21 octombrie, de procurorii DNA, acuzați de abuz în serviciu în legătură cu construcția unui imobil în stațiunea Mamaia.

La aflarea veștii, Decebal Făgădău a precizat pe Facebook că demisionează din PSD.

„Astăzi am aflat din presă că DNA m-a trimis în judecată într-un dosar în care sunt acuzat de o faptă pentru care nu mă fac vinovat.  Am primit vestea în timp ce îmi completam dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României. Am fost, sunt și voi fi un om corect și demn, indiferent de circumstanțe. Și nu voi accepta să le fac rău celor din jurul meu sau să ies cu capul plecat! Demisionez din Partidul Social Democrat”, a postat fostul primar al Constanței pe pagina sa de socializare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Lucian Lungoci, președinte interimar la Organizația Municipală a PSD Constanța după demisia lui Decebal Făgădău | | Constanța NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*