Trei clase de la Școala nr. 29 din Constanța intră în scenariul 3, de cursuri online

Elevii vor merge fizic la școală în funcție de gradul de vaccinare al cadrelor didactice

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus, joi, modificarea a opt scenarii de funcționare, în șase unități de învățământ din județul Constanța.

Astfel, potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, s-a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2, în scenariul 3, a unei clase a II-a și două clase a VI-a din Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța, ca urmare a confirmării unui caz în rândul elevilor, respectiv unui caz în rândul cadrelor didactice. Măsura va fi valabilă până pe 09 octombrie, pentru clasa a II-a, și până pe 13 octombrie pentru cele două clase a VI-a.

De asemenea, tot în Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța, trei clase a III-a vor trece, începând de astăzi, din scenariul 3, în scenariul 2 de funcționare. O altă schimbare din scenariul 3, în scenariul 2, va intra în vigoare vineri, 02 octombrie, pentru o clasă a V-a din aceeași școală. Cele două modificări de scenarii au fost hotărâte ca urmare a încheierii perioadei în care au fost suspendate cursurile „față în față”.

Și Grădinița cu Program Normal nr. 11 Medgidia trece din scenariul 3, în scenariul 2, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și efectuarea recepției. Tot în Medgidia, Grădinița cu Program Normal „Piticot” trece din scenariul 3, în scenariul 1 de funcționare, după finalizarea lucrărilor de reabilitare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*