Locuitorii orașului Constanța racordați la sistemul central de termoficare vor rămâne fără apă caldă la robinete, începând cu noaptea de joi spre vineri, din cauza unei avarii la instalația de producere a energiei termice.
Astfel, potrivit Electrocentrale Constanța (CET) SA, din cauza acestei avarii, furnizarea agentului termic sub formă de apă fierbinte către principalul său client, RADET Constanța și, implicit, către consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța va fi sistată vineri, 4 septembrie, începând cu ora 00.30.
„Vă asigurăm că echipele noastre de reparații depun toate eforturile pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor. Estimăm că reluarea furnizării agentului termic se va face în cursul zilei de vineri, 04 septembrie”, au precizat reprezentanții CET Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din localitatea Cobadin, județul Constanța, E-Distribuție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice marți 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00 – 17.00. Fără […]
RAJA SA va întrerupe furnizarea apei în Cartierul Nord din municipiul Medgidia, joi, 29 septembrie, pentru înlocuirea unei piese componente de la nivelul magistralei cu diametrul de 800 mm, de pe strada Independenței. Astfel, în […]
Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul zilei de 4 septembrie 2017, la conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 200 mm, de pe strada Ștefăniță Vodă, din municipiul Constanta, se impune restricționarea traficului auto, […]
Be the first to comment