Traficul rutier a fost blocat, joi, pe o porțiune a străzii Cuza Vodă din Constanța, din cauza unei avarii apărute pe o conductă a RAJA.
Potrivit reprezentanților societății, pentru executarea lucrărilor de remediere a acestei avarii, echipele de intervenție au fost nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, pe tronsonul delimitat de strada Atelierelor și bulevardul I. C. Brătianu, până la ora 12.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, au precizat sursele citate.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
Be the first to comment