Un tânăr de 17 ani a murit, miercuri seară, după ce motocicleta pe care se afla împreună cu un prieten a intrat în plin într-o turmă de capre aflată pe șosea, în apropiere de Pecineaga.
Potrivit polițiștilor constănțeni, accidentul rutier s-a petrecut pe DJ 394, între Dulcești și Pecineaga.
„Conducătorul unei motociclete a intrat într-o turmă de capre aflată pe carosabil. În urma accidentului, pasagerul care se afla pe motocicletă a decedat, iar conducătorul acesteia acuză dureri de spate, însă este conștient și stabil”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Potrivit surselor citate, tânărul care a murit avea 17 ani, iar conducătorul motocicletei, 22 de ani, ambii fiind din Pecineaga. Motociclistul rănit s-a ales cu un traumatism de coloană și a fost transportat la spital.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Municipiul Constanța se află din nou sub atenționare meteorologică Cod galben, vineri, 26 mai, în intervalul orar 12.00 – 23.00. Potrivit Serviciului Meteorologic, în acest interval, Dobrogea va fi afectată de perioade de instabilitate atmosferică […]
Primăria Năvodari informează că o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice va avea loc în perioada 15 octombrie -15 noiembrie. „Primăria Orașului Năvodari, în parteneriat cu Eco Fire Sistems, reia campania […]
Ce faci atunci când cineva îți datorează bani? Insiști pe toate căile oficiale și apoi îl dai în judecată. Acesta este și drumul prin care firma de salubrizare din Constanța a încercat să recupereze datoriile. […]
Be the first to comment