Doi copii abandonați de părinți au fost botezați la Cumpăna pe data de 15 august. Ceremonialul botezului a fost oficiat de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de un sobor de preoţi.
La Cumpăna a devenit deja o tradiţie ca, în zile de sărbătoare, să fie botezaţi copiii abandonaţi de părinţi. Iniţiativa îi aparţine primarului Mariana Gâju, care organizează astfel de acţiuni de mai multe ori pe an.
Sâmbătă, 15 august, în sfântă zi cu semnificaţie religioasă deosebită, doi copii aflaţi în grija unor asistenţi maternali au fost creştinaţi.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a avut loc în Biserica Adormirea Maicii Domnului din localitate. Ceremonialul botezului a fost oficiat de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de un sobor de preoţi. Slujba oficiată pentru creştinarea celor doi micuti – Lucas Matei și Mihaela a fost emoţionantă pentru toţi cei prezenţi.
Be the first to comment